Statele Unite vor „părăsi Iranul destul de repede” și ar putea reveni pentru „lovituri punctuale” dacă va fi nevoie, a declarat miercuri președintele american Donald Trump pentru agenția de presă Reuters, cu câteva ore înainte de discursul său către națiune, programat în prime-time.
Cu războiul intrat în a cincea săptămână și aflat sub presiunea de a găsi o soluție de ieșire pe fondul creșterii prețurilor carburanților, președintele american a programat un discurs miercuri seară la ora locală 21:00 (în noaptea de miercuri spre joi, la ora 04:00 a României) pentru a vorbi despre calea de urmat. Discursul său va încheia o zi care începe cu o vizită istorică a lui Trump la Curtea Supremă.
Într-un interviu acordat prin telefon Reuters, Trump a spus că un element al discursului său va fi exprimarea „dezgustului” său față de NATO pentru ceea ce el consideră a fi lipsa de sprijin a alianței față de obiectivele SUA în Iran. El a afirmat că ia „absolut” în considerare să încerce să retragă Statele Unite din NATO, o organizație ratificată de Senatul SUA în 1949.
„Nu ne-au fost prieteni când am avut nevoie de ei”, a spus Trump. „Nu le-am cerut niciodată prea multe… este o stradă cu sens unic”, a adăugat liderul de la Casa Albă.
Întrebat când vor considera Statele Unite încheiat războiul cu Iranul, Trump a răspuns: „Nu vă pot spune exact… vom ieși destul de repede.”
Armele nucleare
Președintele american a mai afirmat în interviu că acțiunea militară a SUA a asigurat faptul că Iranul nu va avea o armă nucleară.
„Nu vor avea o armă nucleară pentru că sunt incapabili de asta acum, iar apoi voi pleca și îi voi lua pe toți cu mine, iar dacă va fi nevoie, ne vom întoarce pentru a efectua lovituri precise”, a spus Trump.
Iranul a negat de mult timp că ar dori să dezvolte o armă nucleară și susține că programul său nuclear este pașnic.
Trump și-a exprimat, de asemenea, speranța că se va ajunge la un acord cu noii lideri din Iran, după ce atacurile aeriene l-au ucis pe liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei.
„Am avut o schimbare completă de regim”, a susținut liderul de la Casa Albă. „Am șanse foarte mari să ajungem la un acord, pentru că ei nu mai vor să fie bombardați”, a mai spus Trump.
„Nu aveam nevoie de o schimbare de regim, dar am obținut-o din cauza victimelor războiului. Am obținut-o. Așadar, avem o schimbare de regim și cel mai important lucru este că nu vor mai avea arme nucleare”, a afirmat Trump, adăugând: „Nici nu vor una.”
În ceea ce privește uraniul îmbogățit pe care Iranul îl deține încă, Trump a precizat: „Este atât de adânc sub pământ, încât nu-mi pasă de asta.”
„Îl vom supraveghea mereu prin satelit”, a spus el.
Trump: Iranul a cerut un armistițiu
Mai devreme miercuri, Trump a scris că președintele Iranului a cerut un armistițiu.
„Președintele noului regim din Iran, mult mai puțin radicalizat și mult mai inteligent decât predecesorii săi, tocmai a cerut Statelor Unite ale Americii un ARMISTIȚIU!”, a scris liderul de la Casa Albă, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare Truth Social.
Momentan nu a existat nicio confirmare independentă a afirmației lui Trump privind cererea de armistițiu venită din partea Teheranului. De asemenea, nu este clar nici dacă președintele iranian, invocat de Trump în mesaj, dacă are autoritatea de a vorbi în numele regimului care conduce Republica Islamică.
Tot miercuri, într-un interviu acordat publicației britanice Daily Telegraph, Trump a afirmat că ia în considerare în mod serios să retragă SUA din NATO, pentru că aliații nu au susținut acțiunea militară americană împotriva Iranului.
Trump a descris alianța drept un „tigru de hârtie” și a afirmat că retragerea Statelor Unite din tratatul de apărare este acum „dincolo de reconsiderare”, a relatat ziarul britanic.
„Nu am fost niciodată convins de NATO. Întotdeauna am știut că era un tigru de hârtie, iar (președintele rus Vladimir) Putin știe și el asta, apropo”, a spus liderul de la Casa Albă.

