Primăria Municipiului Chișinău anunță organizarea transportului public suplimentar pentru participanții la Festivalul „Născut în Moldova”, desfășurat pe Stadionul „Dinamo”, în serile de 13 și 14 iunie 2026.
Începând cu ora 23:30, după încheierea programului artistic, troleibuze speciale vor staționa în apropierea stadionului și vor transporta călătorii spre principalele sectoare ale capitalei.
Pentru preluarea fluxului de pasageri vor circula curse suplimentare pe rutele 3, 8, 12, 22 și 25, inclusiv cu troleibuze articulate.
PUBLICITATE
Autoritățile municipale precizează că toate unitățile vor aștepta publicul în stațiile adiacente stadionului pentru a facilita deplasarea rapidă și sigură după eveniment.


