Acasă Social Tragegie la Nisponeri! Un perete s-a prăbușit peste doi bărbați: O persoană...

Tragegie la Nisponeri! Un perete s-a prăbușit peste doi bărbați: O persoană a decedat

103
0
ads

Un bărbat a decedat, iar altul a ajuns în stare gravă la spital, după ce peste ei ar fi căzut un perete în timpul unor lucrări de demolare. Totul s-ar fi întâmplat ieri, 18 martie, în localitatea Grozești din Nisporeni. 

Potrivit ofițerului de presă Cristina Vicol a declarat că poliția a fost alertată la ora 17:00, de către un localnic, care a comunicat că în gospodăria sa, în timpul efectuării unor lucrări de construcții, un perete a căzut peste doi bărbați.

„La fața locului, oamenii legii au stabilit că în timpul demolării unei anexe, în gospodăria unui bărbat de 48 ani, nerespectând regulile de securitate, a căzut un perete peste doi bărbați în vârstă de 27 și 45 ani, care s-au stabilit a fi vecinii acestuia, ambii locuitori ai satului Grozești”, a declarat Vicol pentru presă.

Drept rezultat, bărbatul de 45 ani a primit îngrijiri medicale, ulterior fiind transportat la Spitalul raional Nisporeni, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral și diverse contuzii ale țesuturilor moi, iar tânărul de 27ani, în urma traumelor primite, a decedat până la sosirea ambulanței.

Potrivit poliției, cele două victime nu erau implicate la demolare. 

„Bărbații veniseră de la o înmormântare, în stare de ebrietate și au intrat în ograda vecinului lor, care împreună cu alți doi muncitori demolau constructia”, a precizat Vicol.

Poliția investighează toate circumstanțele producerii tragediei.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here