În ultimele 24 de ore, peste 42 de mii de persoane au traversat frontiera Republicii Moldova. Datele prezentate de Poliția de Frontieră arată un trafic intens în punctele de trecere, în special la Aeroportul Internațional Chișinău și la frontiera cu România. În același timp, 12 cetățeni străini au primit refuz de intrare în țară.
Potrivit instituției, în decurs de o zi au fost înregistrate 42.796 de traversări ale frontierei de către persoane și 11.205 traversări ale mijloacelor de transport.
Cel mai mare flux s-a înregistrat la punctul de trecere a frontierei Aeroportul Internațional Chișinău, unde au fost contabilizate 12.734 de traversări. Printre cele mai aglomerate puncte se numără și Leușeni, cu 5.079 de traversări, Sculeni cu 4.788, Otaci cu 3.294 și Palanca cu 3.104 traversări.
În aceeași perioadă, polițiștii de frontieră au documentat mai multe încălcări ale legislației. Două cazuri vizează traversarea ilegală a frontierei de stat. Alte cinci persoane au încălcat regulile de intrare sau de ședere pe teritoriul Republicii Moldova. De asemenea, au fost înregistrate opt cazuri de încălcare a regimului frontierei de stat sau a regulilor din punctele de trecere, iar alte două cazuri au fost încadrate la diverse abateri.
Pentru a evita formarea cozilor la frontieră, Poliția de Frontieră recomandă șoferilor și călătorilor să aleagă puncte alternative de trecere. Astfel, pentru punctul Leușeni Albița pot fi utilizate punctele Leova Bumbăta sau Cahul Oancea. Cei care intenționează să traverseze prin Sculeni pot opta pentru Costești Stânca sau Lipcani Rădăuți Prut. Pentru punctul comun Palanca Maiaki Udobnoe este recomandată ruta alternativă Tudora Starokazacie.

