Prim-ministrul Vasile Tofan îi îndeamnă pe consulii onorifici ai Republicii Moldova să contribuie activ la atragerea investitorilor și dezvoltarea relațiilor economice cu țările în care activează. Mesajul a fost transmis în cadrul Reuniunii anuale a consulilor onorifici ai Republicii Moldova.
Premierul a subliniat rolul consulilor în promovarea țării peste hotare și în identificarea unor potențiali investitori și parteneri economici.
Potrivit șefului Executivului, experiența consulilor onorifici, contactele pe care le au și cunoașterea contextului local pot facilita crearea unor noi legături economice pentru Republica Moldova.
„Suntem o țară mică, dar putem fi mai agili, putem reacționa mai repede și putem găsi soluții adaptate fiecărei oportunități. Dacă identificați un investitor sau un partener interesat de Republica Moldova, iar în calea lui există un obstacol, spuneți-ne. Dați-ne șansa să găsim o soluție și să facem lucrurile să se întâmple”, a declarat Vasile Tofan.
Premierul i-a încurajat pe consulii onorifici să manifeste inițiativă în exercitarea mandatului și să contribuie la dezvoltarea parteneriatelor economice și promovarea oportunităților oferite de Republica Moldova.
Reuniunea anuală a consulilor onorifici reprezintă un prilej pentru discutarea modalităților prin care aceștia pot sprijini promovarea intereselor Republicii Moldova în statele în care își desfășoară activitatea.

