Taxele rutiere, majorate treptat până în 2035. Șoferii ar putea achita separat pentru drumurile naționale

Redacția SafeNews

Sistemul taxelor rutiere din Republica Moldova ar putea fi modificat. Șoferii ar urma să achite separat o taxă pentru deținerea automobilului și una pentru utilizarea infrastructurii rutiere naționale. În același timp, autoritățile estimează că taxele vor trebui majorate treptat, de peste trei ori în aproximativ zece ani.

Modificările sunt prevăzute într-un proiect elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Reforma se află, deocamdată, la etapa de elaborare.

Potrivit autorităților, actualele încasări din taxele achitate de șoferi nu acoperă necesarul pentru întreținerea rețelei de drumuri. Statul colectează mai puțin de 1,4 miliarde de lei, în timp ce necesarul anual este estimat la aproximativ 6 miliarde de lei.

PUBLICITATE

Înainte de majorarea taxelor, autoritățile vor să schimbe modul în care acestea sunt percepute. Taxa rutieră actuală ar urma să fie împărțită în două componente.

„Taxa rutieră pe care o avem acum va fi împărțită în două părți. O parte va fi destinată drumurilor naționale, alta celor locale. Cu alte cuvinte, taxa va fi împărțită: una pentru deținerea automobilului, a doua pentru utilizarea infrastructurii naționale. Apoi, treptat, în următorii ani, până în 2034–2035, aceasta va fi majorată inclusiv de autoritățile administrației publice locale de nivelul întâi, adică de primării, precum și de Guvern, pentru a atinge nivelul minim necesar pentru întreținerea drumurilor”, a declarat secretarul de stat în domeniul infrastructurii rutiere, Nicolae Mîndra.

Astfel, una dintre componente ar urma să fie gestionată la nivel local, iar cealaltă va viza utilizarea infrastructurii naționale.

Autoritățile estimează că, pentru a ajunge la nivelul necesar de finanțare a drumurilor, taxele ar trebui să crească de peste trei ori într-o perioadă de aproximativ zece ani.

„Cetățeanul trebuie să înțeleagă că taxa pe care o plătește este destinată drumului. Acest lucru trebuie, de asemenea, prezentat transparent cetățeanului. Fiecare trebuie să vadă unde a fost cheltuit fiecare leu plătit de el. Și treptat, treptat, să fie majorată până la nivelul necesar pentru întreținere. Aceasta înseamnă aproximativ de trei ori, puțin mai mult de trei ori, într-o perioadă de circa 10 ani”, a precizat Nicolae Mîndra.

Deocamdată, nu au fost stabilite valorile finale pe care șoferii le-ar urma să le achite pentru fiecare dintre cele două componente. Ministerul susține că noul sistem ar trebui să ofere și mai multă transparență privind modul în care sunt utilizați banii colectați pentru întreținerea drumurilor.