Tatiana Vozian revine la Curtea de Conturi după o decizie definitivă a instanței

Redacția SafeNews

Fosta angajată a Curții de Conturi, Tatiana Vozian, va fi reangajată în instituție, după aproape trei ani de procese în instanță. Totodată, Curtea de Conturi a fost obligată să îi achite salariul pentru perioada în care a lipsit forțat de la serviciu, precum și despăgubiri.

Anunțul a fost făcut de Tatiana Vozian și de avocata sa, Doina Străisteanu. Potrivit acestora, instanța a constatat că sancționarea disciplinară și concedierea acesteia au fost ilegale.

Vozian susține că hotărârea obligă instituția să plătească sute de mii de lei din fonduri publice, reprezentând salariile neîncasate și alte compensații.

PUBLICITATE

„Repusă în funcție! După o luptă de aproape 3 ani, dreptatea a ieșit la iveală. Curtea de Conturi a Republicii Moldova a fost obligată să achite sute de mii de lei din bani publici pentru erorile grave admise împotriva mea, după ce în aprilie 2023 am făcut un denunț public privind avansurile sexuale la locul de muncă”, a declarat Tatiana Vozian într-o postare pe Facebook.

Amintim că, în aprilie 2023, Tatiana Vozian a acuzat public un fost superior de hărțuire sexuală și a susținut că ulterior a fost supusă unor represalii din partea instituției. Cazul a generat un amplu ecou public și a ajuns pe rolul instanțelor de judecată.

Prin hotărârea pronunțată, Curtea de Conturi este obligată să o repună în funcție și să îi achite drepturile salariale aferente perioadei de absență forțată, precum și despăgubirile stabilite de instanță.