Acasă Extern Țara în care cei nevaccinați împotriva COVID-19 riscă o amendă

Țara în care cei nevaccinați împotriva COVID-19 riscă o amendă

0

Zeci de categorii profesionale din Teritoriul de Nord al Australiei, printre care casieri, recepţioneri, frizeri, vor trebui să se vaccineze anti-COVID-19 pentru a putea profesa în continuare. Despre asta au anunţat miercuri autorităţile acestui teritoriu federal, o măsură de o amploare excepţională, transmite SafeNews.md cu referire la agerpres.ro.

Îngrijorat de rata scăzută de vaccinare împotriva COVID-19 la unele categorii din populaţie, premierului Teritoriului de Nord, Michael Gunner, a anunţat că „orice persoană care lucrează cu publicul va trebui să fie vaccinată”.

Vastul Teritoriu de Nord se întinde din oraşul Darwin până în Alice Springs din Outback şi Uluru, o regiune de trei ori mai mare decât Spania. Acest teritoriu găzduieşte un mare număr de comunităţi aborigene şi populaţii izolate cu precădere vulnerabile.

Chiar dacă peste 80% din populaţia adultă a regiunii a fost vaccinată cu cel puţin o doză, Gunner a afirmat că, în unele regiuni, oamenii ezită sau refuză să se vaccineze.

„Mă asigur că facem maximum pentru ca toată lumea să fie vaccinată”, a declarat el.

Până la 24 decembrie orice persoană care lucrează cu publicul trebuie să fie complet vaccinată, în caz contrar riscând o amendă de 5.000 de dolari australieni (3175 de euro) şi concedierea imediată.

În alte teritorii ale Australiei, vaccinarea anti-COVID-19 a fost făcută obligatorie pentru angajaţii din sistemul sanitar şi din învăţământ.

În multe ţări, persoanele nevaccinate au interzis la accesul în spaţiile închise sau aglomerate.

Măsura decretată de Teritoriul de Nord merge mai departe de cele adoptate în numeroase alte ţări.

De la începutul pandemiei, acest teritoriu a înregistrat doar 214 de cazuri de coronavirus şi niciun deces cauzat de COVID-19, însă autorităţile au recunoscut că aceasta ar putea să nu dureze. 

„Într-o zi, poate curând, (virusul) va fi aici şi va rămâne aici. Va trebui să trăim cu acest virus”, a declarat Gunner.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.