Acasă Istorii din spatele culisei Surse: Robu va cere suspendarea din funcție a judecătorului Melniciuc

Surse: Robu va cere suspendarea din funcție a judecătorului Melniciuc

0

Procurorul-șef interimar, Dumitru Robu, vrea suspendarea din funcție a judecătorului Oleg Melniciuc, condamnat de prima instanță la șapte ani de închisoare pentru îmbogățire ilicită și fals în acte publice. O solicitare în acest sens a fost depusă la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și urmează a fi examinată la ședința de astăzi, 24 mai.

Surse din interiorul CSM au comunicat pentru Replica Media că demersul procurorului general interimar, Dumitru Robu, referitor la suspendarea din funcție a unui judecător, subiect ce se află sub numărul trei din ordinea de zi a ședinței de mâine, se referă la magistratul Oleg Melniciuc – condamnat de Judecătoria Anenii Noi, în luna septembrie 2021, la șapte ani de închisoare pentru îmbogățire ilicită și falsificarea actelor publice, deși procurorii au cerut 10 ani de închisoare.

Aceleași surse ne-au precizat că solicitarea Procuraturii Generale nu se referă la plângerea depusă la Consiliul Superior al Magistraturii prin care judecătorul Melniciuc este acuzat de o elevă de la Colegiul „Alexei Mateevici” de hărţuire sexuală, ci are la bază condamnarea sa la șapte ani de închisoare.

Judecătorul Oleg Melniciuc a fost condamnat în septembrie 2021 la șapte ani de închisoare pentru îmbogățire ilicită și falsificarea actelor, deși procurorii au cerut 10 ani de închisoare.

Potrivit Procuraturii Anticorupție (PA), în perioada 2013-2017, activând în funcția de judecător, Melniciuc a inclus intenţionat date incomplete sau false în declaraţia de avere şi interese personale. Mai mult, în proprietatea magistratului și familiei sale ar fi fost depistate bunuri, valoarea cărora depăşeşte substanţial mijloacele dobândite şi s-a constatat, în baza probelor, că acestea nu puteau fi obţinute legal.

De menționat că Oleg Melniciuc s-a judecat anterior cu Consiliul Superior al Magistraturii, după ce la 28 mai 2019 plenul CSM l-a suspendat din fotoliul de judecător. Atunci însă a obținut câștig de cauză în ultima instanță, după ce Curtea Supremă de Justiție, printr-o hotărâre irevocabilă din 23 septembrie 2020, a respins recursul Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la anularea deciziei Curții de Apel Chișinău privind repunerea în funcție a acestuia.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.