Student din Chișinău, cercetat penal pentru pornografie infantilă

Redacția SafeNews

Un tânăr de 20 de ani, este documentat de ofițerii Direcției investigații infracțiuni informatice a Inspectoratului Național de Investigații și procurorii PCCOCS, suspectat că ar fi distribuit în internet imagini şi înregistrări video ce prezintă pornografie infantilă.

Ca urmare a  acțiunilor întreprinse, polițiștii  au  stabilit locul amplasării sistemelor informatice, conectate la reţeaua „Internet” prin intermediul căror s-ar fi  realizat schimbul de imagini şi înregistrări video ce reprezintă copii cu vârste cuprinse între  6 luni şi 17 ani, abuzaţi sexual de bărbați și  femei.

În cadrul percheziției au fost depistate și ridicate:  telefoane mobile,  laptopuri,  un  bloc de sistem și  USB Flash.

PUBLICITATE

Astfel,  în urma examinării dispozitivelor ridicate, pe lângă materiale foto și video în care sunt implicați minorii în acțiuni sexuale, au fost stabilite mai multe conversații cu diferiți utilizatori din rețeaua Internet referitor la vinderea fișierelor din categoria pornografiei infantile cu achitarea prin monedă electronică.

În acest context,  polițiștii au reușit  să stopeze distribuirea a peste 4 547 de fișiere foto și video pe care sunt reprezentați copii implicați în acțiuni  sexuale reale precum şi abuzatorii acestora.

Suspectul este cercetat penal în  libertate  pentru pornografie infantilă.

Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de asemenea infracțiune  riscă închisoare pe un termen de la 1 până la 3 ani.