Strășeni: Un bărbat și-a pierdut viața după un incident grav

Redacția SafeNews

Un bărbat a murit, după ce și-ar fi dat foc cu scop de suicid. Cazul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 23:06, în localitatea Lozova, din raionul Strășeni, susțin sursele PulsMedia.MD.

Potrivit informațiilor preliminare, victima ar fi un bărbat în vârstă de 59 de ani, care era cercetat pentru un caz de violență în familie, iar în privința acestuia câteva zile în urmă ar fi fost eliberat ordin de restricţie.

Noaptea trecută acesta ar fi încălcat măsura preventivă și a venit acasă unde între el și soția sa, o femeie în vârstă de 53 de ani, s-ar fi iscat un conflict, în urma căruia ultima ar fi solicitat intervenția poliției.

PUBLICITATE

Sursele PulsMedia.MD din teritoriu susțin că, atunci când echipajul de poliție a ajuns la fața locului, bărbatul fiind în stare avansat ăde ebrietate s-ar fi stropit cu benzină și și-ar fi dat foc. La fața locului ar fi intervenit pompierii și o ambulanță, iar bărbatul a fost transportat la spital în stare gravă cu diverse arsuri pe întreaga suprafață a corpului.

Medicii au încercat să-i salveze viața, însă din nefericire în această dimineață bărbatul a decedat la spital.

Anterior acesta ar fi amenințat-o pe soția sa cu moartea, dar și ar fi avut tentative de a incendia casa.

Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.