Acasă Social Starea de urgență, anulată: Măsurile care rămân în vigoare în Moldova

Starea de urgență, anulată: Măsurile care rămân în vigoare în Moldova

0

Comisia națională pentru sănătate publică s-a întrunit în această dimineață în ședință. Astfel, membrii CNESP au mandatat comisiile teritoriale să ia decizia de a institui stare de urgență în sănătate publică la nivel local în situația în care incidența cazurilor trece de 100 de infectări la 100 de mii de cetățeni.

În continuare, se mențin măsurile de securitate epidemiologică instituite și aplicate pe perioada pandemiei. Așadar, rămâne a fi obligatorie purtarea măștilor de protecție în toate spațiile publice, respectarea igienei mâinilor și păstrarea distanței fizice de min. 1 metru între persoane.

Rămân în vigoare toate măsurile de trecere a frontierei de stat – cu prezentarea, la intrarea în țară, a testului PCR negativ la Covid-19 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării, sau completarea fișei epidemiologice și respectarea celor 2 săptămâni de autoizolare.

Cât privește procesul educațional, acesta se va desfășura în baza scenariilor stabilite anterior de MECC. Dar în localitățile în care se atestă gradul de alertă Cod Roșu opțiunea de bază va fi instruirea la distanță, cu excepția instituțiilor de educație timpurie.  

În funcție de evoluția situației epidemiologice, măsurile urmează a fi ajustate de către Comisia națională extraordinară de sănătate publică.

Reamintim că, pe 28 aprilie, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională hotărârea Parlamentului privind instituirea stării de urgenţă în Moldova în perioada 1 aprilie – 30 mai.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.