Acasă Politic Stamate: Curtea Anticorupție ar putea fi creată până la sfârșitul anului

Stamate: Curtea Anticorupție ar putea fi creată până la sfârșitul anului

0

Curtea Anticorupție ar putea apărea chiar la sfârșitul acestui an.

În cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova, președintele Comisiei juridice a Parlamentului, Olesea Stamate, a declarat că ideea creării Curții Anticorupție se regăsea și în platforma electorală PAS, însă nu erau siguri dacă noua instanță era necesară, transmite SafeNews.md cu referire la Radio Moldova.

„La un moment dat, ne-am gândit că reușim fără să creăm o instanță specializată, dar acum, văzând cum se mișcă examinarea dosarelor în instanțe, instanțele sunt, într-adevăr, foarte încărcate, dar și părțile în proces sunt foarte abile în a tergiversa examinarea dosarelor și de a amâna ședințele la nesfârșit, am zis că, fără o instanță specializată, probabil, nu vom reuși să fie examinate aceste dosare în termeni cât de cât rapizi. Va fi o instanță specializată, compusă dintr-un anumit număr de judecători, în funcție de dosarele pe care vom decide să le oferim în competența acestei instanțe. Pe parcursul anului acesta, deci, până la finele acestui an. Dar pentru ea avem nevoie de noul CSM”, a spus Olesea Stamate.

Amintim că vineri, 17 martie, Adunarea Generală a Judecătorilor, convocată după o pauză de patru ani, a decis să amâne pentru data de 28 aprilie numirea celor patru membri permanenți și a unui supleant din rândul judecătorilor în cadrul Consiliul Superior al Magistraturii.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.