SPPS anunță că a depus o nouă sesizare la PG: Ce a solicitat instituția

Redacția SafeNews

Responsabilii din cadrul Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS) au anunțat joi, 18 februarie, că au înaintat o nouă sesizare în adresa Procuraturii Generale (PG) prin care au solicitat „elucidarea și stabilirea corectitudinii cazurilor de utilizare în scop personal a bunurilor încredinţate pentru exercitarea atribuţiilor funcționale (automobilele de serviciu, carduri de combustibil, reparaţia mijloacelor de transport personale etc.).

Potrivit reprezentanților SPPS, sesizarea a fost depusă la PG miercuri, 17 februarie.

„SPPS își dorește investigarea cazurilor de însuşire a combustibilului alocat instituției în interes de serviciu și a altor bunuri procurate din bugetul Serviciului, iar persoanele implicate în scheme ilegale să fie sancționate conform legislației”, mai menționează reprezentanții SPPS.

PUBLICITATE

În context, funcționarii din cadrul SPPS susțin că vor oferi ulterior detalii referitoare la cazurile enunțate, pentru a nu prejudicia mersul anchetelor.

Amintim că la 2 februarie curent, responsabilii din cadrul Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS) au anunțat că au sesizat organele de drept în legătură cu cazul înstrăinării terenului alocat pentru construcția de locuințe de serviciu pentru angajații instituției.