SONDAJ: Maia Sandu, lideră în topul încrederii moldovenilor. Cine o urmează

Redacția SafeNews

Președinta Republicii Moldova se bucură, în continuare, de cea mai mare încredere din partea cetățenilor, arată cel mai recent sondaj realizat de Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ioan I.C. Brătianu” al Academiei Române (ISPRI), în parteneriat cu Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”. Șefa statului este urmată de predecesorul său, Igor Dodon și de deputatul fugar Ilan Șor.

Potrivit sondajului, la întrebarea deschisă să numească care este personalitatea în care au cea mai mare încredere, 16,6% din respondenți au indicat spre președinta Maia Sandu. Alți 10,3% din respondenți au indicat spre președintele de onoare al Partidului Socialiștilor (PASRM), Igor Dodon.

Pe locul 3 s-a clasat liderul partidului „Șor”, deputatul fugar Ilan Șor, cu 2,1%.

PUBLICITATE

Pe locul 4 și 5, la egalitate, s-au clasat liderul PCRM, Vladimir Voronin și primarul general al capitalei, Ion Ceban.