Solicitarea BCS de a o audia pe Gavrilița privind protestele, respinsă

Redacția SafeNews

Majoritatea parlamentară a respins propunerea Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor (BCS) de a fi audiată premierul Natalia Gavriliţa referitor la proteste.

Deputaţii opoziţiei au dorit să obţină informaţii despre deciziile Comisiei pentru situaţii excepţionale din 13 octombrie, prin care au fost introduse o serie de restricţii la organizarea protestelor.

Deputatul Diana Caraman a spus că această decizie a Comisiei subminează „fundamentele Moldovei ca stat legal, democratic”, întrucât „restrânge grav drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor”.

PUBLICITATE

Ea a amintit, de asemenea, că decizia a provocat critici din partea organizaţiilor pentru drepturile omului, inclusiv din partea Avocatului poporului.

Cu toate acestea, deputaţii partidului de guvernământ Acţiune şi solidaritate (PAS) n-au susţinut iniţiativa, cu excepţia lui Lilian Carp, care a votat „pentru”.

„Ar fi bine să auzim (de la premier – „I.”) cum sunt organizate protestele (adică acţiunea din centrul Chişinăului din 16 octombrie – „I.”) – în stilul bandiţilor din anii ’90, când diverse lucruri sunt păstrate în corturi – arme, bâte, pirotehnice”, a spus deputatul.

Potrivit acestuia, în cadrul acţiunii din 16 octombrie, protestatarii au încălcat dreptul cetăţenilor la libera circulaţie, întrucât au amplasat corturi pe carosabilul arterei centrale a Chişinăului.