Acasă Comunicate de presă Situația la frontieră: Peste 5.600 de cetățeni au părăsit R. Moldova

Situația la frontieră: Peste 5.600 de cetățeni au părăsit R. Moldova

0

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 10.953 traversări, dintre care cele mai multe au fost efectuate de către moldoveni pe sensul de ieșire din țară.

Astfel, potrivit informației oferite de către Poliția de Frontieră, în doar 24 de ore 5.338 de cetățeni au revenit în R. Moldova, iar 5.615 de persoane au părăsit țara.

Din numărul celor reveniți în țară, 3.221 de cetățeni au traversat frontiera moldo-română, 1.278 treceri la frontiera cu Ucraina și 839 treceri aeriene.

Menționăm că nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip COVID-19.

Totodată, pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:

– două persoane au încălcat regimul zonei de frontieră;

– un cetățean străin a încălcat termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;

– trei cazuri de transport ilegal de pasageri, mărfuri și de folosire a actelor nevalabile;

– 35 de persoane au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (art.76′ al CC al RM);

– o persoană a fost identificată cu consemn național.

Totodată, Poliția de Frontieră menționează că toate punctele de trecere a frontierei activează în regim normal. 

PTF-urile deschise traficului transfrontalier pot fi urmărite pe harta interactivă: https://www.border.gov.md/harta-punctelor-de-trecere-ale-frontierei-de-stat.

Poliția de Frontieră în continuare activează la capacitate în vederea diminuării riscului de răspândire a infecției de tip nou Coronavirus, în special la punctele de trecere a frontierei de stat, dar și se respectă măsurile de protecție individuală a personalului din subordine.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.