Sistemul financiar bancar și nebancar al R. Moldova va fi zguduit de un șir de preluări ilegale. Ștefan Gligor: ”Acest lucru se desfășoară cu acordul tacit al Procuraturii Generale”
Sistemul financiar bancar și nebancar al Republicii Moldova va fi zguduit de un șir de preluări ilegale (repetate) ale pachetelor de control în mai multe bănci și companii de asigurări. Cel puțin acest lucru este semnalat de către expertul în politici publice, Ștefan Gligor. Mai mult, potrivit acestuia, acest lucru se desfășoară ”cu acordul tacit al Procuraturii Generale, Serviciului Informație și Securitate și șefilor politici ai acestor instituții”.
Prin intermediul unei postări realizate pe pagina sa de facebook, Ștefan Gligor anunță că prima tentativă de preluare ostilă ar fi în plină desfășurare.
În context, expertul amintește că în perioada anilor 2016 – 2017 Comisia Națională a Pieței Financiare a anulat, prin mai multe hotărâri, 65% din acțiuni ale Moldasig, care erau deținute în mod concertat de mai multe companii, acțiunile fiind anulate și trecute în proprietatea CNPF. După trei ani, una din acele companii și anume ”Wesna” LTD cu 4.99% de acțiuni a contestat exproprierea sa în judecată.
Totodată, Gligor a amintit faptul că deputatul Dumitru Alaiba a expediat demersuri către Procuratura Generală și CSM cu solicitarea de a examina respectivele ilegalități, iar, în consecință, controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, ”a ieșit la rampă” să apere compania ”Wena” LTD.
!
Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.
Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.