Simpatizantă a blocului „Victorie”, condamnată penal într-un dosar de corupere a alegătorilor

Redacția SafeNews

Procuratura raionului Soroca a anunțat pronunțarea unei sentințe de condamnare pentru o femeie de 60 de ani, implicată într-un caz de corupere a alegătorilor. Conform acuzării, aceasta, alături de alte persoane aflate în curs de identificare, a avut rolul de complice în cadrul alegerilor, promovând interesele blocului electoral „Victorie – Победа”.

Potrivit informațiilor, femeia a colectat datele personale ale mai multor alegători și a instalat aplicația PSB (Promsvyazbank) pe dispozitivele acestora, convingându-i să acționeze în sprijinul candidatului propus de bloc, inclusiv prin oferirea unor remunerații bănești.

Pentru a-și îndeplini scopul infracțional, persoanele implicate au transferat 2.500 de ruble rusești către un bărbat, în viziunea de a-l determina să voteze în favoarea candidatului în primul tur al alegerilor prezidențiale din 20 octombrie 2024.

PUBLICITATE

Femeia a fost, de asemenea, responsabilă de încercarea de a influența alegătorii să voteze cu opțiunea blocului „Victorie” la referendum, utilizând stimulente financiare. Cu toate acestea, planul a eșuat, după ce alegătorii au fost informați despre consecințele legale ale acestor acțiuni, iar banii nu au fost ridicați.

În urma procesului, Judecătoria Soroca a condamnat-o pe inculpată la 1 an de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de probă de 2 ani. În instanță, aceasta și-a recunoscut vinovăția.

Procuratura Generală subliniază că faptele de corupere a alegătorilor reprezintă o amenințare la adresa integrității procesului electoral, iar persoanele implicate se confruntă cu responsabilitate penală conform legii.