Și-a ucis concubina de 81 de ani cu toporul, din gelozie: Un bărbat de 71 de ani, condamnat la 20 de ani de închisoare

Redacția SafeNews

Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru uciderea concubinei sale, săvârșită cu deosebită cruzime. Potrivit sentinței pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, inculpatul a recunoscut vinovăția și va executa pedeapsa într-un penitenciar de tip închis. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Procurorii au stabilit că, în decembrie 2024, bărbatul, motivat de gelozie, a ucis-o pe femeia de 81 de ani în apartamentul pe care îl împărțeau în sectorul Centru al capitalei. El a lovit-o de mai multe ori cu un topor în cap și torace, cauzându-i moartea prin plagi despicate, hemoragii și alte leziuni grave.

Inculpatul a declarat că a comis crima după ce a văzut un bărbat ieșind din casă în noaptea respectivă, în timp ce se întorcea de la serviciu.

PUBLICITATE