Acasă Social Serviciul Vamal anunță grupuri de control la posturile transnistrene

Serviciul Vamal anunță grupuri de control la posturile transnistrene

0

Serviciul Vamal a creat grupe de control interinstituționale în cadrul posturilor vamale interne de control situate pe segmentul transnistrean, formate din angajații Serviciului Vamal, Inspectoratului General al Poliției, Agenției Naționale Transport Auto, Inspectoratului pentru Protecția Mediului și Serviciului Fiscal de Stat.

Potrivit unui comunicat remis presei, de mâine, 17 mai, grupurile de control comun, vor activa în cadrul posturilor vamale 2200 Rîbnița (PVI), 2220 Rezina pod (PVIC) și 2240 Criuleni 14,18 (PVIC), de luni până vineri, în intervalul orelor 08.00-18.00.

„Grupele de control comun au ca scop verificarea mărfurilor clasificate la pozițiile tarifare 7201, 7202, 7204* la livrarea acestora către agenții economici din raioanele de est ale Republicii Moldova, nemijlocit asigurarea unui mecanism de interoperabilitate între autoritățile de supraveghere și control conform competențelor.

Autorizarea trecerii, ca rezultat a controlului realizat de către reprezentanții grupelor de control comun,  va fi consemnată prin eliberarea „Tichetului de control””, menționează Serviciul Vamal.

Totodată, sursa citată menționează că grupele de control comun vor întocmi rapoarte de evaluare ale acțiunilor întreprinse, atât pe suport de hârtie, cât şi în variantă electronică cu prezentarea spre informare și generalizare conducerii fiecărei autorități.

„Solicităm agenților economici care efectuează operațiuni economice cu metale și deșeuri de metale să se asigure că dețin toate actele necesare și întrunesc toate condițiile pentru livrarea mărfurilor clasificate la pozițiile tarifare 7201, 7202, 7204”, îndeamnă Serviciul Vamal.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.