Acasă Justiţie Sergiu Caraman, noul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii

Sergiu Caraman, noul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii

0

Sergiu Caraman a fost ales în funcția de președinte al Consiliului Superior al Magistraturii. Candidatura sa a fost susținută de șapte membri CSM din cei nouă care au participat la vot.

Voturile au fost secrete, iar membrii au avut de ales între Sergiu Caraman și Aliona Miron. Mandatul de președinte CSM este atribuit pentru următorii doi ani.

„Un vot care îmi dă speranța, puterea să merg înainte. Timp de un an de zile, am demonstrat că CSM este puternic. Trecem printr-o perioadă în care încă ne formăm, dar apoi o să reușim să livrăm întregii societăți și pentru sistemul judecătoresc rezultate care să fie apreciate la justa valoare”, a declarat Sergiu Caraman.

De menționat că Sergiu Caraman a fost numit șef interimar al CSM pe data de 4 iulie 2023, după ce judecătoarea Nina Cernat și-a dat demisia din funcție.

Sergiu Caraman activează în magistratură începând cu anul 2012, iar în 2017 a fost numit judecător până la atingerea plafonului de vârstă.

În 2018, Sergiu Caraman a fost numit, prin transfer, judecător la Judecătoria Criuleni. În iulie 2020, Caraman, activând la Judecătoria Criuleni, a fost suspendat din funcție în legătură cu acordarea concediului parțial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de trei ani, până la 28 aprilie 2023, inclusiv.

În mai 2023, după revenirea din concediu, Sergiu Caraman a fost detașat de la Judecătoria Criuleni pentru exercitarea mandatului de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, începând cu 2 mai 2023 până la 2 mai 2029.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.