Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova deține informații despre aproape tot ce se întâmplă în regiunea transnistreană. Declarația a fost făcută de către directorul SIS, Alexandru Musteața, într-un interviu pentru ZdG, transmite IPN.
Potrivit lui Alexandru Musteața, reprezentanții autorităților de facto de la Tiraspol călătoresc rar în afara regiunii. Totodată, SIS cunoaște că mulți dintre ei sunt cetățeni ai Republicii Moldova.
Șeful SIS a mai subliniat că serviciul nu are competența de a investiga dosare penale în baza articolului privind separatismul. De acest lucru se ocupă procurorii, iar deciziile finale sunt luate de instanțe.
Conform evaluării directorului SIS, regiunea transnistreană „se mișcă treptat în direcția reintegrării cu restul țării”.

