Șeful IGP: Anchetă după accidentul de pe Muncești. Polițiștii, în spital

Redacția SafeNews

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a anunțat că a fost pornită o anchetă în urma accidentului de pe Șoseaua Muncești din sectorul Botanica al Capitalei.

Potrivit șefului IGP, cei doi polițiști care se aflau în automobilul de marca Toyota, care s-a ciocnit frontal cu un troleibuz de pe ruta nr. 5, se află în spital cu fracturi multiple.

„Cât ține de accidentul rutier, eu am spus că indiferent cine ar comite un accident rutier este un conducător auto, noi de aici trebuie să pornim, faptul că sunt doi polițiști, ei tot sunt conducători și participanți la traficul rutier și ca toți ceilalți cetățeni trebuie să respecte regulile de circulație. Cât ține de alte aspecte legate de accidentul în cauză, la moment se documentează. În prima fază nu s-a putut stabili dacă se aflau sau nu în stare de ebrietate, deoarece persoanele erau într-o stare foarte gravă. Acest lucru va fi explicat ulterior de către constatările medicilor, ca urmare a prelevării probelor de sânge, dar cu siguranță vom ține la curent de toate aceste acțiuni.

PUBLICITATE

Ancheta a fost pornită chiar la ziua de ieri, imediat după comiterea accidentului. Dimineață colegii mei au ieșit la fața locului, dar este imposibil ca ei să fie eliberați din spital deoarece sunt fracturi multiple, incompatibile cu mișcarea persoanei, deci ei sunt fixați la pat, abia și-au revenit”, a spus Cernăuțeanu în cadrul unei conferințe de presă.

Amintim că accidentul a avut loc duminică, în jurul orei 07:40, în apropierea stației de așteptare a transportului public „Asociația Carmez”. În troleibuz se aflau trei pasageri și, potrivit Regiei Transport Electric și Primăriei Chișinău, nici unul dintre ei nu a avut de suferit.

Bărbații descarcerați de salvatori, șoferul și pasagerul din mașina de marca Toyota Corolla, sunt angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Momentul în care sunt descarcerați polițiștii implicați în accident a fost filmat.