După ieri, ședința Consiliului Superior al Procurorilor nu a avut loc din lipsă de cvorum, ședința CSP de astăzi a început cu scandal. Totul a început după ce Președintele CSP, Angela Motuzoc, a anunțat că nu ar exista un document care ar confirma legalitatea deținerii funcției de președinte interimar al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de către Dorel Musteață, astfel că Motuzoc a propus membrilor CSP să examineze posibilitatea participării lui Musteață la ședința respectivă. Precizăm că în ședinț de astăzi, CSP examinează adresarea deputatului Lilian Carp cu privire la pretinsele acțiuni ilegale comise de procurorul general, Alexandr Stoianoglo.
De cealaltă parte membrul CSP, Inga Furtuna, a propus să fie suspendată calitatea de membru CSP a lui Dorel Musteață, cel puțin pentru ședința de astăzi.
Propunerea însă a fost criticată de către Dorel Musteață, care i-a cerut președintei CSP să pună la vot, dacă insistă, excluderea sa, dar nu și admiterea.
În cele din urmă Motuzoc a pus la vot admiterea lui Dorel Musteață la ședință și excluderea de la ședință. Propunerea nu a acumulat numărul necesar de voturi, astfel că Musteață a rămas la ședință
De menționat că în urma deciziei Curții Constituționale din 10 iulie 2021, au fost declarate neconstituționale unele prevederi din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii. În acest sens, s-a anulat prevederea cu privire la majorarea numărului membrilor CSM de la 12 la 15.
Prin decizia respectivă a Înaltei Curți, Luiza Gafton, decanul de vârstă al CSM și-a pierdut calitatea de membru și, respectiv, președinte interimar al Consiliului. Astfel, s-a revenit la hotărârea din 2019 prin care funcția de președinte interimar al CSM este deținută de Dorel Musteață.
De menționat că astăzi CSP examinează adresarea deputatului Lilian Carp cu privire la pretinsele acțiuni ilegale comise de procurorul general, Alexandr Stoianoglo. Mai exact, este vorba de o posibilă implicare a șefului PG în dosarul „Laundromat”.
Precizăm că Angela Motuzoc a fost acuzată anterior că ar bloca investigarea acțiunilor ilegale comise de Stoianoglo. Fostul președinte al Comisiei „Laundromat”, Inga Grigoriu, a acuzat-o pe Motuzoc de depășirea atribuțiilor de serviciu în cazul refuzului examinării a unei sesizări privind acțiunile procurorului general, Alexandr Stoianoglo, care a dispus renunțarea la învinuire în privința controversatului om de afaceri, Veaceslav Platon. La fel, ea a acuzat-o de blocarea investigării lui Stoianoglo în cazul presupuselor afaceri în Ucraina ale lui Veaceslav Platon cu Țvetana Kurdova, soția procurorului general, dar și pentru posibila implicare a lui Stoianoglo în dosarul „Laundromat”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.