Sectorul de drum Arionești, Otaci, redeschis circulației după reabilitare. Investiția se ridică la 9,25 milioane de euro

Redacția SafeNews

Un sector de aproape 10 kilometri al drumului Arionești, Otaci a fost reabilitat integral și redeschis circulației. Lucrările au costat circa 9,25 milioane de euro și au fost finanțate de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Anunțul a fost făcut de Vladimir Bolea, care a participat la inaugurarea sectorului de drum.

„Un drum bun înseamnă mai puțin timp pierdut, mai multă siguranță și localități mai bine conectate. Azi am inaugurat sectorul Arionești, Otaci, cu o lungime de aproape 10 kilometri, care a fost reabilitat integral și este redeschis circulației”, a declarat Bolea.

PUBLICITATE

Potrivit acestuia, modernizarea drumului va permite deplasări mai sigure și mai confortabile pentru locuitorii din nordul Republicii Moldova. Totodată, va facilita accesul între localități și spre traseele naționale.

În cadrul proiectului au fost amenajate trei stații de așteptare. Sectorul a fost dotat și cu marcaje rutiere, indicatoare și parapete noi.

Valoarea investiției se ridică la aproximativ 9,25 milioane de euro, bani acordați de BERD.

„Investiția s-a materializat într-un drum european. Continuăm să construim împreună pentru oamenii din întreaga țară”, a precizat Vladimir Bolea.