Acasă Știri Social Se circulă din nou la Peresecina, pe traseul Chișinău–Orhei–Bălți

Se circulă din nou la Peresecina, pe traseul Chișinău–Orhei–Bălți

Circulația transportului pe sensul giratoriu de la Peresecina a fost redeschisă. Decizia a fost luată pentru a reduce ambuteiajele care se formează zilnic pe acest segment intens circulat, în special în weekend, când fluxul de trafic crește semnificativ.

Potrivit informațiilor oferite de Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), este vorba despre drumul național R6 Chișinău–Orhei–Bălți.

La fața locului a fost prezent și ministrul Vladimir Bolea.

„Lucrările de pe R6 Chișinău–Orhei–Bălți sunt realizate în proporție de circa 70%. Atât cât permite stadiul actual, circulația a fost reluată pentru a asigura fluență, siguranță și timp câștigat pentru cei care se întorc acasă sau pornesc la drum”, a explicat demnitarul.

Conform planificării, lucrările de aplicare a stratului final de uzură, instalarea sistemului de iluminat public, semnalizarea rutieră, marcajele și amenajările conexe – vor fi realizate imediat ce condițiile meteo vor permite acest lucru.

În acest sens, MIDR îndeamnă participanții la trafic să circule cu prudență și să respecte semnalizarea temporară din zona lucrărilor.