Acasă Social Scrisori false din numele Ministerului Finanțelor: Ce spun autoritățile

Scrisori false din numele Ministerului Finanțelor: Ce spun autoritățile

0

Ministerul Finanțelor atenționează cetățenii despre o tentativă de înșelăciune. Aceasta se manifestă prin faptul că persoanele primesc scrisori false din numele instituției în care se solicită „achitarea impozitului pe venit, ca urmare a blocării unor transferuri financiare”.

Ministerul precizează într-un comunicat că „nu a contactat și nu va contacta prin responsabilii săi persoane private în vederea solicitării unor asemenea acțiuni sau a datelor personale și/sau financiare”.

„În cazul recepționării unor astfel de notificări, rugăm să informați imediat organele de drept și Ministerul Finanțelor, sau alte instituții vizate”, îndeamnă Ministerul Finanțelor.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.