O româncă din Italia, care a lucrat în agricultură înainte să devină activistă pentru drepturile muncitorilor, a povestit pentru Libertatea despre pericolele ce amenință femeile care lucrează la cules de fructe și legume.
Împreună cu o asociație din România, face parte dintr-un proiect european prin care femeile de la țară sunt informate despre ce le așteaptă pe ogoarele din Peninsulă.
„Braccianti” îi numesc italienii pe oamenii care muncesc în agricultură. Sunt cei care muncesc zi lumină cu brațele (braccio=braț, în italiană) ca să pună peste o sută de milioane de tone de fructe și legume pe masa europenilor în fiecare an.
Italia este al doilea cel mai mare producător din UE, după Spania.
România, cel mai mare exportator de forță de muncă sezonieră, urmată de Bulgaria și Polonia
Câți se gândesc, atunci când merg la cumpărături, că roșiile sau merele „produse în Italia” au trecut prin mâinile bătătorite ale unui român?
Adriana Patrichi are un răspuns categoric: „nimeni”. Femeia de 43 de ani a plecat în Italia în 2007, urmându-și soțul.
La început, și-a găsit și ea de lucru în agricultură. În orășelul Castrovillari, din regiunea Calabria, sudul Italiei, unde locuiește de atunci, sunt la mare căutare acești „braccianti”. Această zonă este livada Italiei, de altfel.
Unu din opt muncitori în agricultură din Europa lucrează pe câmpurile din Peninsulă, în total 1,04 milioane de oameni.
Aproape 19% vin din alte țări, potrivit statisticilor asociației ActionAid, citate de publicația Vita.it. Ca să se mențină în topul producătorilor europeni, Italia are nevoie de oameni mulți, tineri și în putere. Cum era și Adriana.
„Se începea munca foarte devreme, la cules de mandarine se începea la 4-5 dimineața, fiindcă de multe ori câmpurile sunt departe, mergi mult pe drum.
Ai, apoi, și zece ore de muncă, fără pauze. Mănânci un sendviș foarte repede, ai voie de maximum două ori să mergi la baie și câmpul este serviciul igienic pe care trebuie să-l folosești”, povestește românca.
Atunci a văzut cu ochii ei abuzurile celor pe care italienii îi numesc „caporali”, adică cei care intermediază munca la negru.
Peste exploatarea prin muncă, se adaugă și abuzurile sexuale și psihologice. Adriana știe azi că există aproape o școală a exploatării celor mai vulnerabili.
În ani, „caporalii” au învățat exact cum să-și găsească victimele. „Unii spun: De ce nu schimbi locul de muncă? Pentru că nu ai alternativă.
E sindromul Stockholm. Caporalii au verificat și testat vulnerabilitățile de-a lungul anului, cunoscând condițiile tale sociale și economice, știu că te vei întoarce”, spune activista.
Unele dintre femei sunt exploatate chiar de cei apropiați, soții lor, rude, alți români, vecini din satele de unde au plecat.
„Sunt chiar și femei românce care au rolul ăsta de intermediar, de a găsi forța de muncă și caporalul este de origine română fiindcă ei recrutează persoanele din propria țară pentru a le aduce la muncă în străinătate”.
„Multe femei nu spun fiindcă le e rușine”
Autoritățile italiene estimează că 180.000 de oameni ar fi în situații de exploatare, dintre care aproape 57.000 de femei. Departe de orașe, pe terenurile agricole, trăiesc adevărate tragedii.
„Mersul la toaletă este un moment prielnic pentru caporali să-și pună în aplicare planul, fiindcă vorbim de o femeie pe câmp, care s-a îndepărtat de grup. Este cel mai bun moment să fie agresate.
Multe femei nu spun fiindcă le e rușine, așa e cultura noastră. Apoi, gândiți-vă când sunt la menstruație, nici nu poate fi vorba despre igiena lor. E lipsit de demnitate”, mai spune românca.
În perioada scurtă în care a lucrat, a auzit de la alte românce multe povești de groază. Când a aflat și că patronul nu declară la stat orele lucrate, a hotărât să renunțe la munca pe câmp.
Situația ei era diferită: avea soțul lângă ea, o casă unde să stea. Or, cele mai multe românce care ajung în Italia nu cunosc limba, locuiesc în barăci sau case părăsite pe câmpuri și în țară au familii cărora trebuie să le trimită bani.
„Există o metodă știută. Dimineața, când în piețele centrale ajung furgonetele care duc muncitoarele pe câmp, «selecția» femeilor se face chiar în mașină, lângă șofer.
Pe bord sunt puse cafele și cornuri calde, de la bar. Cele care acceptă acest mic dejun înseamnă că acceptă și avansurile sexuale. Dacă refuzi însă, a doua zi nu te mai iau la muncă”, a explicat și Annarita Del Vecchio, psihologă și colaboratoare ActionAid, pentru Vita.it.
Agresiunea sexuală a acestor femei este în văzul tuturor, în mijloacele de transport, în sere, în magazine sau fabrici, în spațiile de cazare, a mai adăugat psihologa.
Grădiniță care deschide la 4 dimineața, pentru femeile din agricultură
După ce a renunțat la munca în agricultură, Adriana Patrichi s-a concentrat pe o asociație pe care a înființat-o pentru a promova valorile românești. În timp, și-a dat seama că românii din Peninsulă au mai mare nevoie să-și cunoască drepturile.
„Percepția care încă domină în Italia este că românii și bulgarii sunt extracomunitari, nici măcar nu părem parte a Uniunii Europene. Există nevoia de a demonstra că acești oameni au valoare, că nu sunt doar badanta, femeia care face curățenie.
Așa că am început să cercetez viața socială și necesităților pe care le au românii și m-am specializat în drepturile omului”, a povestit activista pentru Libertatea.
De la începutul anului este „femeie-lider” în proiectul european BRIGHT – Building RIGHTs-based and Innovative Governance for EU mobile women (Construind drepturi bazate de guvernanța inovativă pentru femeile în mobilitate), implementat de asociația ActionAid din Italia. Adică a învățat cum să le ajute pe muncitoarele care ajung să fie exploatate.
Au fost puse la aceeași masă femei din România, Bulgaria și Ucraina pentru a găsi soluții.
Concluzia generală a fost că nu există servicii adaptate nevoilor lor. Multe dintre femei au cu ele copii mici, de care nu are cine să se îngrijească.
„În sezonul căpșunilor, munca începe și la 2-3 noaptea. Celor care au copii le e foarte greu. Sunt obligate să-i lase cu alte femei care nu au pregătirea necesară, o femeie plătită la negru are grijă și de zece copii.
Copiii care sunt treziți în mijlocul nopții și duși în casa unei persoane străine. Grădinițele deschid la ora 9, școlile la fel”, explică situația românca.
După discuții cu autoritățile locale, primăria din Adelfia, regiunea Puglia, a înțeles că trebuie să le ofere acestor femei o alternativă și deschide o grădiniță de la 4 dimineața.
Un început și un exemplu. Prin proiect au creat și un punct de informare pentru aceste femei, cu servicii de traducere, sindicat și consultații medicale. Cele mai multe femei, după câteva luni de muncă la câmp, cad la pat bolnave.
Adriana a observat că „Sindromul Italia”, adică depresia severă pe care psihiatrii au documentat-o în rândul badantelor – îngrijitoare casnice, este o realitate și la „braccianti”.
„Multe dintre femei devin foarte izolate social, simt acut sentimentul de solitudine, de suferință, mai ales cele care lasă copiii în țară. Trăind departe de societate, fără contact cu ceilalți, acces la servicii, fără să-ți știi drepturile, toate duc la o stare depresivă care în ani își spune cuvântul”. Ajung să fie niște brațe și atât.
Așa că au făcut un pliant într-un limbaj cât mai simplu și un video pe care le-au distribuit în comunități. Au mers în sate din Bacău și Gorj și au adunat la aceeași masă femei care au lucrat în agricultură în străinătate și pe cele care își doresc să plece.
„Într-o discuție ghidată, ele au povestit fiecare cum a aflat de locul de muncă, cum a fost acolo, unde a stat, cum a fost plătită și așa mai departe. Una e să vină cineva de la autoritate să-ți prezinte lucrurile astea într-un limbaj mai mult sau mai puțin adaptat, și alta e să afli poveștile respective de la femei care trăiau în același sat cu tine și despre care habar nu aveai că au trecut prin ce au trecut”, a povestit Irina pentru Libertatea.
„După un sezon de lucru, stau și zac”
A auzit la acele întâlniri povești pentru care nimeni nu poate fi cu adevărat pregătit.
„Programul e foarte lung, când încep recoltările programul poate să înceapă de la 3 dimineața și să se întindă până se face întuneric din nou.
Apoi, condițiile: trebuie să stea în genunchi să culeagă, în soare, fructe, legume, nu au echipamente sau surse de apă în apropiere. E problema epuizării.
După un sezon de lucru, stau și zac”, povestește Irina despre dificultățile muncii în afară. Femeile din satele agrare ale României nu își închipuie prin ce vor trece când ajung acolo, pe câmpurile întinse ale Italiei.
„Una dintre probleme e că au puțin timp de pregătire atunci când pleacă, de multe ori au auzit de la o vecină că începe campania și peste două zile trebuie să plece.
Nu prea știu ce le așteaptă acolo. Problema limbii creează multă anxietate, mergi acolo și nu știi să ceri un pahar cu apă”, spune președinta CPE.
Ultimele date oficiale arată că în Italia din peste un milion de persoane care lucrează în agricultură, doar 150.000 sunt angajate permanent, restul sezonieri. Și apoi sunt cei care nu intră în statistici. Pentru ei continuă cele două femei munca de informare.
Ce trebuie să știți înainte de a pleca la muncă în străinătate Contractul de muncă trebuie să fie scris într-o limbă pe care o cunoști, să primești și tu o copie.
Trebui să includă numele firmei pentru care vei lucra, locul unde vei lucra, tipul de muncă, salariul, data la care urmează să începi să lucrezi și tipul de contract – pe perioadă nelimitată sau pe perioadă limitată.
Legal, durata zilei de lucru la câmp, în Italia, e de 6 ore și 30 de minute (39 de ore pe săptămână) și că tot ce lucrează peste reprezintă ore suplimentare, care sunt maximum 3 ore în plus pe zi și se plătesc în plus între 25% și 45%.
O zi de muncă în agricultură în Italia e plătită cu minim 52 de euro brut.
Muncitorii în agricultură au dreptul la echipament de lucru, 24 de ore consecutive de odihnă săptămânală, concediu de odihnă plătit, concediu medical, șomaj agricol, indemnizație dacă ți se întâmplă un accident de muncă, alocația pentru nucleul familial chiar dacă copiii tăi rămân în România.
Foarte important: angajatorul nu are voie să îți rețină documentele de identitate, îi poți da o copie.
Înainte de a porni la drum, e bine să știi unde vei locui, cu ce transport mergi de acasă la muncă, adresa, telefonul și persoana de contact de la locul de muncă și stabilește cu cineva de încredere de acasă o parolă pe care să o folosești în caz de pericol și acea persoană să știe că e cazul să sune la poliție.
Există și un număr verde pentru a semnala traficul de persoane: 0800 800 678 sau 004.021.313.31.00.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.
