Schimbare la vârful JCI Moldova. Ioana Bora devine noua președintă

Redacția SafeNews

Camera Tinerilor Antreprenori din Republica Moldova are, începând cu anul 2026, o nouă conducere națională. Organizația este preluată de Ioana Bora, într-un an simbolic, în care JCI Moldova marchează 15 ani de activitate în țară.

Camera Tinerilor Antreprenori din Republica Moldova anunță că noua președintă vine cu o experiență solidă acumulată la nivel local, național și internațional. Originară din România, Ioana Bora s-a remarcat în 2023, când, în calitate de președintă a filialei JCI Chișinău, a coordonat una dintre cele mai performante perioade ale organizației locale, recunoscută la nivel internațional timp de doi ani consecutiv.

În 2025, aceasta a ocupat funcția de vicepreședinte executiv național. În paralel, a activat în rețeaua europeană JCI ca și consilier de dezvoltare, contribuind la consolidarea structurilor organizației din mai multe state.

PUBLICITATE

Pe parcursul anului trecut, Ioana Bora a reprezentat Republica Moldova la Academia JCI din Saitama, Japonia, un program internațional de leadership. Ulterior, în octombrie 2025, a fost implicată în organizarea programului JCI European Know How, desfășurat la Bruxelles, unde tineri lideri au avut oportunitatea de a lucra direct cu membri ai Parlamentului European.

Mandatul său este susținut de boardul național JCI Moldova pentru 2026, format din Sergiu Liogchii, Mariana Platon, Octavian Valcov, Șveț Valentina, Iana Domenti, Ecaterina Moraru și Marina Zama, președinte imediat trecut.

La nivel local, JCI Moldova activează prin structuri în Chișinău, Ungheni și Rezina, conduse de Aurelia Rusu, Roman Țurcanu și Alina Cojuhari.

Potrivit organizației, noul mandat va pune accent pe continuitate, leadership colaborativ și proiecte cu impact real în comunități, dar și pe cooperarea mai strânsă dintre echipele locale și structura națională.

Camera Tinerilor Antreprenori din Republica Moldova face parte din rețeaua globală Junior Chamber International, prezentă în peste 100 de țări și dedicată dezvoltării tinerilor prin leadership, antreprenoriat și implicare civică.