Pentru prima dată în ultimele șapte decenii, Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit la solicitarea României, după incidentul dronei care a explodat pe un bloc din Galați. Subiectul a provocat reacții dure la New York, unde zeci de state au acuzat Rusia de escaladare și au condamnat incidentul considerat cel mai grav episod de securitate din România de la începutul războiului din Ucraina.
Potrivit autorităților române, drona care a căzut la Galați era încărcată cu explozibil și provenea din Rusia. În cadrul reuniunii, ministrul român de Externe, Oana Țoiu, a prezentat raportul oficial al Ministerului Apărării și a cerut o reacție fermă din partea comunității internaționale.
„Adevărul nu este întotdeauna evident de la sine. Şi adevărul trebuie protejat, aşa cum ne protejăm teritoriul, apele şi spaţiul aerian. Nu ar trebui să considerăm această nouă escaladare ca o nouă normalitate. Avem o responsabilitate comună nu doar pentru a arăta care sunt limitele, dar şi pentru a ne asigura că nu mutăm aceste graniţe sau limite după cum ar vrea unii. Este imperativ ca acest Consiliu să se ocuupe de această agresiune neprovocată”, a declarat Oana Ţoiu.
PUBLICITATE
Replica Moscovei a venit imediat. Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a acuzat România că ar fi luat decizii pripite și a sugerat că incidentul ar fi fost folosit pentru a alimenta tensiunile dintre Rusia și statele occidentale.
„Credem că nu e o coincidenţă că acest incident vine la o zi după ce Zelenski a vorbit cu Trump şi a cerut rachete. E regretabil că România nu a furnizat Rusiei date concrete. În loc de cooperare profesională, au fost luate sancţiuni, cum ar fi retragerea consului Rusiei la Constanţa”, a declarat Vasili Nebenzia.
Diplomatul rus a invocat inclusiv declarațiile președintelui României, Nicușor Dan, potrivit cărora drona ar fi fost deviată de sistemele de apărare ucrainene.
În replică, Oana Țoiu a spus că Moscova încearcă să evite asumarea responsabilității.
„Ne confruntăm, încă o dată, cu un mare paradox. Uneori, cei care nu au argumente pentru a-şi justifica comportamentul încearcă să fugă de responsabilitate, schimbând adevărul prin propriile naraţiuni”, a declarat ministrul român de Externe.
În timpul reuniunii, reprezentantul Chinei la ONU, Fu Cong, a făcut apel la calm și la evitarea extinderii conflictului.
„China face apel să nu escaladeze lupta, să nu apară provocări şi să nu se mărească câmpul de luptă”, a declarat Fu Cong.
La rândul său, reprezentantul Statelor Unite în Consiliul de Securitate, Dan Negrea, a transmis un mesaj de susținere pentru aliații NATO.
„Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”, a subliniat Dan Negrea.
Potrivit informațiilor prezentate la reuniune, 56 de state au condamnat acțiunile Rusiei și și-au exprimat solidaritatea cu România.
Tensiunile au continuat și după ședința de urgență. Ministerul rus de Externe a anunțat că decizia României de a închide Consulatul Rusiei de la Constanța „nu va rămâne fără răspuns”.

