Ministerul Educației și Cercetării (MEC) susține necesitatea majorării salariilor cadrelor didactice, însă o eventuală creștere începând cu 1 ianuarie 2026 va depinde de prioritățile bugetare și de situația economică. Precizările au fost făcute de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în contextul solicitărilor recente înaintate de sindicatele din educație privind majorarea salariilor și reducerea decalajului față de salariul mediu pe economie.
Potrivit ministrului, anul curent are un caracter particular, întrucât Ministerul Finanțelor pledează pentru direcționarea resurselor suplimentare, pe termen scurt, către stimularea creșterii economice.
„Ne dorim în 2026 o creștere economică mai mare, astfel încât ulterior bugetul să poată asigura salarii pe măsura așteptărilor profesorilor”, a declarat Dan Perciun.
PUBLICITATE
Dan Perciun a menționat că MEC a solicitat majorări salariale pentru cadrele didactice, însă ia în calcul și argumentele Ministerului Finanțelor privind necesitatea investițiilor în mediul de afaceri în primele luni ale anului viitor. În aceste condiții, reluarea discuțiilor privind salarizarea este preconizată pentru luna septembrie 2026.
În ceea ce privește alinierea salariilor din educație la salariul mediu pe economie, ministrul a reamintit angajamentul autorităților ca, într-un termen de patru ani, salariul mediu din învățământ să ajungă la nivelul mediu național. În prezent, salariile din educație reprezintă aproximativ 80% din salariul mediu pe economie.
Totodată, ministrul Educației și Cercetării a subliniat că atingerea acestui obiectiv este condiționată de mai mulți factori, printre care ritmul de creștere economică, avansarea procesului de integrare europeană și capacitatea Republicii Moldova de a atrage și valorifica fondurile disponibile prin Planul de creștere.


