Acasă Istorii din spatele culisei „S-a schimbat puterea, trebuie de schimbat și șefii!”. Noi-vechi fețe la SA...

„S-a schimbat puterea, trebuie de schimbat și șefii!”. Noi-vechi fețe la SA „RED-NORD”

0

În Republica Moldova, de cum se schimbă puterea, cad primele capete la întreprinderile de stat. Odată cu recenta investire a lui Vladimir Vitiuc în funcția de vicepreședinte al Parlamentului, la SA „Rețelele Electrice de Distribuție NORD” (RED-NORD) se pregătește venirea unui vechi-nou director. Este vorba de Valeriu Grumeza, care a mai fost director al întreprinderii din primăvara lui 2018 până în vara lui 2019, transmite SafeNews.md cu referire la nordnews.md.

În decursul acestei săptămâni, Grumeza urmează să fie numit de Agenția Proprietăți Publice (APP) în funcția de director interimar al SA „RED-NORD”. Revenirea acestuia a fost pregătită de săptămâna trecută, când actualul director, Romeo Lopotenco a fost sunat, apoi chemat de responsabilii de la APP și „rugat” să scrie cerere de demisie din proprie inițiativă.

Vladimir Vitiuc, vicepreședinte al Parlamentului

Potrivit unor surse avizate din cadrul Agenției (APP), remanierile de la „RED-NORD” sunt legate de recenta numire a deputatului Vladimir Vitiuc în funcția de vicespeaker:

„Șeful a fost chemat la Ministerul Economiei, unde i s-a spus: «Vedeți acolo cum rezolvați cu RED-NORD. S-a schimbat puterea, trebuie de schimbat și nacealnicii!»”

Romeo Lopotenco însă a refuzat să depună cererea de demisie. Iar pentru a evita orice speculații, a ieșit într-un concediu de boală. Întrebat de jurnaliștii NordNews dacă a fost sau nu somat să-și dea demisia, el a evitat să dea un răspuns:

„Nu vă pot răspunde direct la această întrebare acum. Răspunsul urmează să fie mai târziu.”, a menționat Lopotenco.

Romeo Lopotenco, director al S.A „RED-NORD”

Aceeași sursă din cadrul APP a declarat pentru NordNews că la SA „RED-NORD” urmează să fie introdusă o altă organigramă. Noul document ar permite conducerii care vine să numească în funcții oameni docili noii puteri care s-a conturat în urma votului comun din 3 și 4 decembrie, când s-a format o nouă majoritate parlamentară din deputații PSRM, PP „ȘOR” și din grupul parlamentar „Pentru Moldova”.

Romeo Lopotenco a menționat că noua organigramă nu a fost acceptată de către Consiliul de administrație: „Organigrama nu a fost schimbată, deoarece nu este acceptată de toți consilierii, iar scopul modificării este eficientizarea procesului decizional”.


Structura Organizatorică S.A „Rețele Electrice de Distribuție NORD”

Atât reprezentanții APP, cât și deputatul Vladimir Vitiuc nu au fost găsiți pentru a comenta situația. Iar Valeriu Grumeza a afirmat că nu știe nimic despre o eventuală investire a sa în funcția de director al SA „RED-NORD”.

Valeriu Grumeza, fost membru al Partidului Democrat din Moldova,  a ajuns în atenția opiniei publice în vara anului trecut, când angajații SA „RED-NORD” îl învinuiau că ar umili subalternii și ar promova oameni din anturajul său. Într-o scrisoare anonimă, un grup de angajați ai SA „RED-NORD” îl învinuiau pe Grumeza de mai multe abuzuri, între care și utilizarea automobilului de serviciu în interesele Partidului Democrat.

Valeriu Grumeza

Amintim că la data de 23 decembrie 2019 Agenția Proprietăți Publice a organizat concursul pentru numirea șefului la SA „RED-NORD”. La acesta au participat Romeo Lopotenco, Valeriu Grumeza, Iurie Beșliu, Ion Cristea și Valentin  Dogotari. În urma selecției la șefie întreprinderii a venit Romeo Lopotenco.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.