Reuters: Rușii trebuie să plătească un comision de 30% la achiziția de valută

Redacția SafeNews

Banca Centrală a Rusiei a impus un comision de 30% pentru achiziţiile de valută de către persoane fizice, în încercarea de a-i împiedica pe cetăţenii ruşi să îşi vândă rublele, conform Reuters.

Banca Centrală a Rusiei nu a oferit imediat informaţii agenţiei de presă Reuters în legătură cu acest aspect, transmite SafeNews.md cu referire la digi24.ro.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat, miercuri, aplicarea unor măsuri de urgenţă menite să stabilizeze rubla, inclusiv interdicţia impusă cetăţenilor ruşi de a transfera bani în străinătate, după ce zilele trecute moneda s-a prăbuşit la un minim record.

PUBLICITATE

În ultimele zile, mulţi cetăţeni ruşi s-au confruntat cu probleme la retragerea de numerar de la bancomate.

Sancțiunile care încep să lovească Rusia au fost catalogate drept „război economic” și au scopul de a izola țara, de a crea o recesiune profundă. 

Liderii occidentali speră că măsurile fără precedent vor aduce o schimbare în gândirea de la Kremlin.