Restanțe salariale // 150 de angajați feroviari din Bălți au fost demiși

Redacția SafeNews

Activitatea a 150 de angajați ai nodului feroviar din Bălți a fost sistată pe 10 martie, din cauza restanțelor salariale. Ca soluție, au fost disponibilizați doar angajații care nu au funcții tehnice importante, ca stația să rămână funcțională, măcar la nivel minim.

„La noi sunt 250, din ei 150 au sistat, restul sunt la locul de muncă. Mulți și-au luat din cont propriu, s-au dus să caute undeva niște bani să-și întrețină familia. Rugămintea noastră a fost ca oamenii ce lucrează la „pereezduri” să nu scrie cereri pentru a nu avea probleme cu transportul și așa mai departe.Oamenii au spus că nu vor ieși la muncă. până nu le achită. după cum e prevăzut de lege”, a spus Andrei Țîbîrnac, președintele comitetului sindical al nodului feroviar din Bălți.

Cei care nu au fost concediați spun că superiorii le-au cerut să nu părăsească locul de muncă. Și chiar dacă unii dintre ei aveau de gând să plece, până la urmă, nu au reușit să ajungă la o decizie comună.

PUBLICITATE

Șeful nodului feroviar de la Bălți a evitat să ofere explicații privind situația în care s-a ajuns.