Republica Moldova și Ucraina își coordonează pașii spre aderarea la Uniunea Europeană

Redacția SafeNews

Deschiderea oficială a negocierilor pentru primul cluster de aderare la Uniunea Europeană reprezintă un semnal important atât pentru Republica Moldova, cât și pentru Ucraina, a declarat vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, în cadrul ședinței comune a comisiilor pentru politică externă din Parlamentul Republicii Moldova și Rada Supremă a Ucrainei.

Reuniunea a avut loc la Chișinău și a coincis cu anunțul privind lansarea pregătirilor pentru deschiderea Clusterului 1 „Valori Fundamentale”, după ce Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene a informat cele două state despre următoarele etape ale procesului de aderare.

Potrivit Doinei Gherman, această evoluție depășește dimensiunea politică și oferă beneficii concrete pentru cetățeni.

PUBLICITATE

„Deschiderea oficială a negocierilor menține credibilitatea politicii de extindere, oferă predictibilitate instituțiilor angajate în procesul de reforme și aduce potențial de investiții și creștere economică, de care vor beneficia direct cetățenii noștri”, a declarat vicepreședinta Parlamentului.

Oficiala a subliniat că atât Republica Moldova, cât și Ucraina au depus eforturi semnificative pentru a îndeplini criteriile necesare aderării la Uniunea Europeană, iar principiul meritocrației trebuie să rămână la baza procesului de extindere.

În cadrul discuțiilor a fost abordată și cooperarea bilaterală dintre Chișinău și Kiev. Doina Gherman a remarcat că relațiile dintre cele două state sunt „mai puternice ca niciodată”, menționând și ratificarea Acordului privind securitatea socială dintre Republica Moldova și Ucraina.

Documentul va permite cetățenilor celor două țări să beneficieze de pensii și prestații sociale indiferent de statul în care locuiesc.

„Moldova are nevoie de Ucraina europeană, la fel cum Ucraina are nevoie de Moldova în UE”, a declarat Doina Gherman.

Ședința comună a avut loc în contextul intensificării cooperării dintre cele două state candidate la aderarea la Uniunea Europeană și al pregătirilor pentru următoarele etape ale negocierilor cu Bruxellesul.