Republica Moldova și Danemarca au semnat un nou acord. Ce prevede documentul

Redacția SafeNews

Republica Moldova și Regatul Danemarcei au semnat un acord care va permite membrilor de familie aflați la întreținerea diplomaților și angajaților consulari să desfășoare activități remunerate pe durata misiunilor în cele două state.

Documentul a fost semnat de viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, și ambasadorul Regatului Danemarcei în Republica Moldova, Søren Jensen.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, acordul consolidează cadrul juridic bilateral și facilitează accesul membrilor de familie ai personalului diplomatic și consular la piața muncii pe durata misiunilor acestora.

PUBLICITATE

În cadrul întrevederii, Mihai Popșoi și Søren Jensen au discutat și despre relațiile dintre Republica Moldova și Danemarca, precum și despre posibilitățile de extindere a cooperării.

Șeful diplomației de la Chișinău a apreciat sprijinul oferit de Danemarca pentru parcursul european al Republicii Moldova. Cei doi oficiali au abordat și cooperarea în contextul procesului de aderare la Uniunea Europeană.

Discuțiile au vizat dezvoltarea relațiilor comerciale și atragerea investițiilor daneze în Republica Moldova. Părțile au analizat oportunitățile pentru stimularea schimburilor comerciale și pentru prezența mai activă a investitorilor danezi pe piața moldovenească.

Un alt subiect abordat a fost situația de securitate din regiune și consolidarea rezilienței în fața provocărilor actuale.

La final, cele două părți și-au exprimat disponibilitatea de a continua dezvoltarea relațiilor moldo-daneze și de a identifica noi domenii de cooperare.