Republica Moldova a obținut, pentru prima dată în istorie, un loc în Consiliul Executiv al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) pentru mandatul 2025–2029. Alegerile au avut loc la 7 noiembrie 2025, în orașul Samarkand, în cadrul celei de-a 43-a sesiuni a Conferinței Generale a UNESCO.
Consiliul Executiv este unul dintre cele mai importante organe de conducere ale organizației. Acesta asigură implementarea deciziilor adoptate de Conferința Generală, monitorizează aplicarea programelor UNESCO, formulează recomandări privind admiterea noilor state membre și are un rol decisiv în procesul de selectare și numire a Directorului General. De asemenea, Consiliul poate convoca sesiuni extraordinare și conferințe internaționale în domenii-cheie precum educația, știința, cultura și comunicarea.
Alegerea Republicii Moldova în acest for reflectă angajamentul ferm al țării pentru promovarea valorilor universale ale UNESCO și recunoașterea contribuției sale la dezvoltarea educației, cercetării și protejării patrimoniului cultural.
„Această alegere confirmă recunoașterea internațională a eforturilor Republicii Moldova de a promova educația de calitate, protejarea patrimoniului cultural și dezvoltarea științei și inovației. Mandatul în cadrul Consiliului Executiv al UNESCO este o oportunitate importantă de a contribui, alături de partenerii noștri, la consolidarea valorilor unei societăți deschise, bazată pe cunoaștere și respect reciproc”, a declarat viceprim-ministrul Mihai Popșoi.
Prin acest mandat, Republica Moldova își propune să participe activ la consolidarea cooperării internaționale în domeniile educației, științei, culturii și comunicării, să promoveze dialogul intercultural și accesul liber la informație, dar și să sprijine proiecte globale pentru dezvoltare durabilă.
Această reușită consolidează profilul Republicii Moldova ca partener de încredere în cadrul organizațiilor internaționale și marchează o etapă importantă în afirmarea țării pe plan global.

