Republica Moldova s-a alăturat operațiunii internaționale „Global Chain”, desfășurată sub coordonarea INTERPOL și Europol, care vizează destructurarea rețelelor de trafic de persoane. În cadrul acțiunii, polițiștii moldoveni au reușit să identifice și să salveze o femeie de 34 de ani, victimă a exploatării sexuale în Grecia.
Investigația a fost inițiată de Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane al Inspectoratului Național de Investigații, în colaborare cu Direcția Cooperare Polițienească Internațională a Inspectoratului General al Poliției, INTERPOL și Europol.
Potrivit anchetei, victima, cetățeană a Republicii Moldova, ar fi fost racolată prin intermediul rețelelor de socializare, fiind atrasă în Grecia sub pretextul unei întâlniri. După sosire, aceasta ar fi fost constrânsă să presteze servicii sexuale.
La mai puțin de o săptămână de la plecare, femeia a fost localizată de polițiștii moldoveni. Prin cooperarea cu partenerii internaționali, autoritățile i-au asigurat protecția necesară și repatrierea în siguranță în Republica Moldova.
Principalul suspect este dat în urmărire, iar anchetatorii continuă cooperarea cu autoritățile din alte state, existând suspiciuni privind implicarea unei rețele internaționale de proxenetism.
Poliția Republicii Moldova anunță că investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, identificarea persoanelor implicate și tragerea acestora la răspundere penală.
Operațiunea „Global Chain”, desfășurată în perioada 8, 12 iunie, a reunit autorități de aplicare a legii din 59 de state. În urma acțiunilor au fost identificate 2.070 de victime, arestați 1.024 de suspecți și deschise 465 de investigații privind traficul de persoane și exploatarea acestora.

