Acasă Economic Republica Moldova nu a importat anul trecut gaze din România

Republica Moldova nu a importat anul trecut gaze din România

0

Statisticile publicate de Banca Naţională a Moldovei (BNM) în raportul „Conturile internaționale ale Republicii Moldova în anul 2022 (date trimestriale provizorii)”, contrazic informaţiile privind importul de gaze din România, ca alternativă la cel livrat de Gazprom.

Conform datelor BNM, anul trecut Republica Moldova a importat gaze în valoare de circa 798 milioane de dolari, în creştere de două ori şi ceva comparativ cu 2021 (376,6 milioane de dolari) şi de circa cinci ori mai mult ca în 2020, transmite SafeNews.md cu referire la mold-street.com.

Creșterea valorii importurilor de metan s-a datorat în special scumpirii resurselor energetice la nivel global şi regional, dar şi reorientării spre alte pieţe, susţine autoritatea bancară.

Astfel, în trimestrul IV importul de gaz natural a crescut cu 5,6%, constituind 230,03 milioane dolari, în timp ce volumul fizic s-a micşorat cu 37,5%.

„Această evoluţie s-a datorat începutului procesului de reorientare a importurilor de gaz natural”, menţionează BNM în raportul său.

Totodată, instituţia susţine că „în trimestrul IV 2022, Grecia a furnizat Republicii Moldova, în premieră istorică, gaz natural în valoare de 91,83 milioane dolari”.

Aceasta cantitate reprezintă circa 40% din valoarea importurilor de gaze în trimestrul IV 2022 şi circa 11,5% din valoarea anuală. Cea mai mare cantitate a provenit însă din Rusia, de la Gazprom.

Amintim că, de la începutul lunii decembrie 2022, tot volumul de gaze importat din Rusia în Republica Moldova, circa 5,7 milioane metri cubi pe zi, este livrat în regiunea transnistreană.

Necesarul consumatorilor din Republica Moldova de pe malul drept al Nistrului este asigurat din achiziţiile directe sau de la bursă efectuate de către compania Energocom, care apoi îl livrează la Moldovagaz.

Menţionăm că la finele anului trecut în presa de la Bucureşti şi Chişinău au apărut informaţia precum că compania românească Transgaz exportă gaze în Republica Moldova, dar în realitate aceasta doar a prestat servicii de transport.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.