Republica Moldova, alături de 50 de state ONU: Rusia trebuie să înceteze focul în Ucraina

Redacția SafeNews

Republica Moldova s-a alăturat declarației comune a 50 de state membre ale Organizației Națiunilor Unite, care solicită Federației Ruse să accepte încetarea focului și reluarea negocierilor pentru o pace durabilă în Ucraina. Anunțul a fost făcut de ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, aflat la New York.

Șeful diplomației de la Chișinău a participat, alături de reprezentanții altor state care susțin Ucraina, la declarațiile de presă organizate la ONU.

„Republica Moldova susține declarația comună a 50 de state membre ale ONU prin care se solicită Federației Ruse încetarea imediată a focului și reluarea negocierilor pentru o pace durabilă în Ucraina”, a declarat Mihai Popșoi.

PUBLICITATE

Potrivit informațiilor publicate despre declarația comună, statele semnatare au cerut o încetare completă, imediată și necondiționată a focului și începerea unor negocieri pentru pace.

Mihai Popșoi a reiterat poziția Republicii Moldova privind sprijinul pentru Ucraina și necesitatea respectării dreptului internațional.

„Ne dorim pace! Rusia trebuie să-și oprească agresiunea și să se angajeze în negocieri pentru a ajunge la o pace cuprinzătoare, justă și durabilă, în conformitate cu dreptul internațional”, a transmis ministrul.

Mihai Popșoi se află în aceste zile la New York, unde participă la evenimente organizate în marja celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că oficialul a participat și la Summitul „Platforma Crimeea”, unde a reafirmat susținerea Republicii Moldova pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în frontierele sale recunoscute internațional.