Reprezentantul rezident al Fondului Monetar Internaţional în Moldova, Rodgers Chawani, a atras atenţia asupra inadmisibilităţii amestecului politic în activitatea Băncii Naţionale. El a exprimat această opinie miercuri în cadrul conferinţei online „Rolul unei bănci centrale în modernizarea societăţii – provocări în economiile emergente”.
„Este foarte important să fie asigurată independenţa instituţiei, protecţia juridică adecvată pentru angajaţii săi în luarea deciziilor cu un grad sporit de risc.
BNM trebuie să-şi îndeplinească funcţiile fără amestecul terţilor, inclusiv a agenţiilor guvernamentale. Vedem cum BNM este încă supusă atacurilor politice din partea Parlamentului, uneori din partea puterii executive, ceea ce provoacă îngrijorare”, a spus Chawani.
Potrivit acestuia, una din principalele concluzii cu privire la situaţia economică din Republica Moldova este că „rănile din COVID-19 sunt profunde şi recuperarea va fi dificilă”.
„Cel mai important lucru pentru a merge mai departe este buna guvernare şi reformele”, a spus Chawani.

