Renato Usatîi ”bate alarma”: „Carabinierul care l-a împușcat mortal în 2020 pe tânărul din Elizaveta va fi eliberat pe 21 iulie”

Redacția SafeNews

Carabinierul Vitalie Tătaru, cel care în ianuarie 2020 l-a împușcat mortal pe Simion Botnaru, tănărul din localitatea Elizaveta, urmează să fie eliberat din pușcărie din cauza tergiversării deciziei Curții de Apel Băți. Cel puțin asta a declarat primarul de Bălți, și candidatul la funcția de deputat, Renato Usatîi, marți 6 iulie.

„M-a sunat avocatul Ion Cerga și a spus că astăzi Curtea de Apel Bălți l-a eliberat pe Vitalie Tătaru, cel care l-a împușcat pe Botnari Simion. Dar vreau să vă aduc la cunoștință că prima instanță l-a condamnat la 17 ani de pușcărie. Astăzi ei au decis să întoarcă dosarul la rejudecare în prima instanță, iar pe 21 iulie, să fie eliberat din pușcărie ucigașul, deoarece a stat un an în detenție și nu este decizia Curții de Apel”, a spus Usatîi.

Amintim că, la data de 13 ianuarie, în ajun de Sfântul Vasile, tânărul de 23 de ani, Simion Botnaru, din satul Elizaveta, municipiul Bălți, a fost împușcat mortal într-o încăierare, de către un ofițer din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri. Carabinierul Vitalie Tătaru a fost condamnat la 17 ani de închisoare de prima instanță.

PUBLICITATE