Deja de câteva zile este interzisă expunerea vizibilă a țigărilor, produselor din tutun și accesoriilor pentru acestea. Astfel, magazinele, benzinăriile și tarabele specializate trebuiau să le ascundă de pe vitrină și, la solicitarea cumpărătorilor, să prezinte doar o listă cu denumirea produselor, transmite SafeNews.md cu referire la Tv8.md.
Deși majoritatea agenților economici s-au conformat, echipa de filmare Tv8 a surprins și un agent economic care nu a respectat cerințele.
Conform legii, care a intrat în vigoare încă din 15 august, în Republica Moldova s-a interzis expunerea vizibilă a produselor din tutun, dispozitivelor și accesoriilor de utilizare a acestora. Se admite doar prezentarea listei consumatorului, sub formă de text, fără alte elemente promoționale. În majoritatea locurilor în care au intrat autorii reportajului cu camera ascunsă, regula era respectată. În magazine, de exemplu, țigările au fost ascunse într-un dulap, lângă casa de marcat.
La nivel global, sunt 1,3 miliarde de consumatori de tutun. Organizația Mondială a Sănătății estimează circa 8 milioane de decese anual, cauzate de consumul de tutun, inclusiv peste 1,8 milioane de europeni. Dintre aceștia, 190 de mii sunt copii. Iar conform unui studiu al ANSP, din 2019, în Republica Moldova, fiecare al patrulea om este fumător.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.