Actualele direcții, secții și departamente raionale și municipale de învățământ vor fi înlocuite cu Agenții Teritoriale pentru Educație (ATE). Parlamentul a votat în lectura a doua proiectul de lege privind reforma „Restart în educație”, care schimbă modul în care vor fi administrate și finanțate școlile din Republica Moldova.
Noile agenții vor fi subordonate Ministerului Educației și Cercetării și vor prelua administrarea rețelei școlare. ATE vor deveni fondatori ai școlilor primare, gimnaziilor, liceelor și instituțiilor de învățământ special.
Printre atribuțiile acestora se vor număra selectarea și evaluarea directorilor, monitorizarea calității educației, gestionarea infrastructurii și a transportului școlar. Agențiile vor răspunde și de măsurile privind incluziunea, siguranța în școli și digitalizarea proceselor administrative.
Grădinițele și instituțiile extrașcolare vor rămâne în administrarea autorităților publice locale.
O schimbare importantă vizează finanțarea școlilor. După transferul acestora către ATE, banii vor veni direct din bugetul de stat, în funcție de costul standard per elev. În prezent, finanțarea instituțiilor de învățământ se face prin intermediul bugetelor locale.
Totodată, bugetele școlilor și rapoartele privind cheltuirea banilor vor fi publicate online. Astfel, părinții și comunitățile vor putea urmări modul în care sunt utilizate fondurile publice.
ATE vor continua să finanțeze grupele cu program prelungit și clasele cu profil artistic sau sportiv din școlile primare și gimnaziale care au desfășurat asemenea programe în anul de studii 2025-2026.
Agențiile vor fi conduse de directori selectați prin concurs și numiți pentru un mandat de cinci ani. Aceeași persoană va putea conduce o agenție pentru cel mult două mandate, indiferent dacă acestea sunt consecutive sau nu.
Funcționarii din actualele direcții raionale și municipale de învățământ vor putea fi transferați în posturile vacante din cadrul ATE. Pentru UTA Găgăuzia a fost acceptată propunerea Adunării Populare potrivit căreia directorul agenției teritoriale va fi numit prin hotărârea Adunării Populare.
Proiectul mai reglementează interimatul funcțiilor de director și director adjunct al instituțiilor de învățământ, condițiile de admitere la studii superioare și finanțarea Centrului Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație.
ATE vor avea și competența de a aproba districtele școlare pentru instituțiile de învățământ primar și gimnazial, după consultarea autorităților publice locale.
Reforma va fi implementată etapizat. Transferul instituțiilor de învățământ către noile agenții și aplicarea noului mecanism de finanțare sunt programate pentru 1 ianuarie 2027.
Pentru municipiile Chișinău și Bălți, precum și pentru UTA Găgăuzia, schimbările vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2028. Perioada suplimentară este prevăzută pentru adaptarea treptată a structurilor și evitarea perturbării activității instituțiilor de învățământ.

