Record periculos de viteză pe centura Chișinăului: un șofer, surprins cu 211 km/h

Redacția SafeNews

Un tânăr de 28 de ani a fost surprins de camerele de supraveghere ale poliției circulând cu 211 kilometri pe oră pe traseul M-2, în zona centurii municipiului Chișinău, direcția spre raionul Ialoveni. Viteza înregistrată depășea cu 121 km/h limita legală admisă pe acel sector de drum.

Potrivit Inspectoratului Național de Securitate Publică, pentru depășirea vitezei maxime cu mai mult de 80 km/h, șoferul riscă o amendă de până la 5000 de lei, precum și suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă cuprinsă între 60 și 90 de zile.

De la începutul anului curent, pe drumurile din țară au fost înregistrate 566 de accidente rutiere provocate de viteză excesivă. În urma acestora, 71 de persoane au decedat, iar 662 au fost rănite.

PUBLICITATE

Autoritățile atrag atenția că, la o viteză de peste 200 km/h, distanța de frânare crește semnificativ, iar riscul producerii unui accident fatal este extrem de ridicat.