Acasă Politic Reacţia premierului Chicu la moţiunea de cenzură semnată de Platforma DA

Reacţia premierului Chicu la moţiunea de cenzură semnată de Platforma DA

0

Premierul Chicu se arată indignat de atitudinea opoziției în ceea ce priveşte moţiunea de cenzură. Astfel, premierul acuză opoziţia că recurge la tertipuri politice în loc să ajute la combaterea crizei provocate de pandemie.

„Haideți să fim solidari, să conjugăm eforturile, inclusiv parlamentarii, pentru a scăpa de această pandemie. Acesta este obiectivul numărul unu al țării, al societății. În rest, totul este secundar, așa… mișcări politice.”, a menţionat premierul Ion Chicu.

Amintim că deputații Platformei Demnitate și Adevăr au semnat în această dimineață moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ion Chicu.

Evenimentul a fost transmis live pe pagina de Facebook a formațiunii.

Deputații Platformei DA i-au îndemnat și pe parlamentarii de la Partidul Acțiune și Solidaritate să semneze acest document până joi pentru a fi înregistrat în Parlament.

Documentul elaborat de deputații Platformei DA conține 12 pagini. 

Printre argumentele invocate se numără gestionarea proastă a crizei social-economice din țară, abordările greșite în politica externă, care, în opinia formaţiunii, au adus la izolarea țării noastre pe plan internațional, dar și tentative de ingerinţă în sistemul judecătoresc din partea puterii.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.