Acasă Justiţie Reacția PG după noile detalii prezentate de Reniță: ”Deputatul Reniță operează cu...

Reacția PG după noile detalii prezentate de Reniță: ”Deputatul Reniță operează cu frânturi de acte pentru a manipula societatea”

0

Spre regret, în elanul de a se evidenția pe orice căi și prin orice mijloace, deputatul Iurie Reniță, dând dovadă de lipsa celor mai elementare cunoștințe juridice, a acceptat să fie folosit de anumite grupări criminale în campanii de manipulare a opiniei publice și discreditare a Procuraturii – activitate incompatibilă cu statutul de ales al poporului. Este poziția Procuraturii Generale, după ce deputatul Iurie Reniță a publicat astăzi un fragment dintr-un raport prezentat de Procuraturatura Anticorupție pe numele ex-procurorului general Eduard Harunjen, care ar confirma faptul că fostul președinte al PDM Vladimir Plahotniuc, și vicepreședintele PDM, Serghei Iaralov, au deput un autodenunț la Procuratura Generală în privința unor finanțări dubioase ale PSRM numit sub genericul ”kuliok”


Astfel, printr-un comunicat de presă, Procuratura informează, repetat, că instituția NU a recepționat vreun autodenunț sau denunț de la cetățenii Plahotniuc și Iaralov nici în cazul înregistrărilor video în care Igor Dodon ar fi primit o pungă, în care se prezumă că ar fi fost bani, nici într-un alt caz gestionat de procurori.

Potrivit instituției, documentele pe care se fundamentează argumentația domnului deputat NU au tangență cu speța dată, acestea constituind procese verbale de audiere a martorilor într-un alt caz.
Reiterăm că, depozițiile celor doi sunt parte a unei alte investigații, în cadrul unui alt proces penal aflat în derulare.
Prin urmare, deputatul Reniță operează conștient cu frânturi de acte, pe care le atribuie la anumite cazuri concrete, inducând astfel societatea în eroare și încercând să obțină rating politic.
Reamintim tuturor concurenților electorali că Justiția nu se face pe Facebook sau în platourile televizate, iar procedurile legale trebuie să fie cunoscute în special de către aleșii poporului, deputați în Parlament.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.