Acasă Social Reacția lui Ion Chicu la declarațiile Mitropolitului Vladimir

Reacția lui Ion Chicu la declarațiile Mitropolitului Vladimir

0

„Guvernul va menține și în continuare unele măsuri restrictive, inclusiv, referitoare și la unele activități religioase. Regulile sunt stricte și trebuie respectate de toți cetățenii țării. De toți”. Despre acest lucru a anunțat premierul Ion Chicu într-o postare pe Facebook, astăzi, 29 aprilie.

„Au suferit, desigur, și cultele religioase. Absoluta majoritate a reprezentanților acestor culte au manifestat înțelegere, au conștientizat pericolul enorm pe care-l reprezintă virusul pentru viața oamenilor și au adaptat activitățile religioase la regulile stricte sanitar-epidemiologice instituite de Comisia pentru Situații Excepționale. Protejarea sănătății și vieții oamenilor este cea mai blagoslovită și plăcută Domnului faptă. În asta cred”, a scris Chicu.

„De aceea, ca și în multe alte state, inclusiv Rusia sau Italia, guvernul Republicii Moldova a fost nevoit să interzică pe perioada pandemiei activitățile religioase cu participarea credincioșilor. Îmi asum totalmente această decizie, deoarece a fost vorba de sănătatea și viața oamenilor”, a mai spus premierul.

Precizăm că ieri, 28 aprilie, Mitropolitul Vladimir a venit cu un apel public către prim-ministrul Ion Chicu. Acesta a solicitat respectuos „temperarea atitudinii dușmănoase și disprețuitoare față de biserică, umilită și îngenunchiată în ultima perioadă”.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.