Război verbal între Elon Musk și ministrul polonez de Externe: „Zboară pe Marte. Acolo nu există cenzură pentru saluturile naziste”

Redacția SafeNews

Ministrul de Externe al Poloniei, Radosław Sikorski, i-a transmis lui Elon Musk să „zboare pe Marte”, după ce miliardarul american a criticat Uniunea Europeană și a afirmat că aceasta ar trebui „lichidată”, reacționând la amenda primită de platforma X.

Replica ministrului polonez a venit tot pe platforma X, unde Musk postase întrebarea: „Cât timp a mai rămas până la dispariția UE?”, însoțită de mesajul „Lichidați UE”. În răspunsul său, Sikorski a scris:

„Zboară pe Marte. Acolo nu există cenzură pentru saluturile naziste.”

PUBLICITATE

Într-un alt mesaj, șeful diplomației poloneze a atras atenția că apelul lui Musk a fost imediat susținut de Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei.

„Dacă cineva încă se îndoiește cui servește toată această vorbărie antieuropeană despre suveranitate – celor care câștigă din propagarea urii și celor care vor să cucerească Europa”, a scris Sikorski.

Tensiunile au izbucnit după ce Uniunea Europeană a amendat platforma X cu 120 de milioane de euro, pentru încălcarea normelor privind conținutul online. Printre abaterile constatate se numără designul înșelător al „bifei albastre”, lipsa de transparență în arhiva de reclame și refuzul de a oferi cercetătorilor acces la date publice.

Decizia a fost criticată dur de mai mulți oficiali americani, care au comparat intervenția Comisiei Europene cu o formă de „cenzură”.

Nu este prima confruntare publică între Elon Musk și instituțiile europene. În trecut, miliardarul a acuzat UE de „deficit democratic”, contestând modul în care este aleasă conducerea Comisiei Europene.